Doru Căstăian este licentiat în filosofie, cu un masterat în filosofie franceza contemporana si Doctor în filosofie. Este profesor de filozofie şi ştiinte socio-umane la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” si la Universitatea din Galati, dar si metodist si formator pedagogic. Are o activitate impresionanta ca traducator, publicist si animator cultural si este Laureat al premiului „Merito” in 2018. A publicat mai multe carti, printre care „Cum şi de ce (mai) educăm” si este autor al mai multor texte despre educaţie pentru diferite platforme: edupedu.ro, republica.ro, contributors.ro, bookhub.ro, scrisulfacebine.ro, sucitoruldeminti.ro.
Este epidemie globală (covid-19) şi, poate pentru prima dată de la Revoluţie încoace, naţiunea va avea ocazia să vadă cât de mult contează obiectele care nu contează. Că fără solidaritate, reflexe prosociale, abilitate de a coopera, responsabilitate şi implicare, comentariile şi eseurile argumentative înghiţite de-a gata nu folosesc la nimic. Că fără profunzimea filosofiei şi tăişul logicii, miile de calcule şi probleme de culegere devin irelevante. Că fără înţelegerea adâncă a proceselor istorice, nici o lecţie serioasă nu poate fi învăţată din trecut. Că, fără frecventarea reală a literaturii, nu există niciun alt fel de dragoste în vremea holerei. Că fără biologie şi chimie nu vom pricepe niciodată de ce nu putem ucide virusuri cu antibiotice. În fine, vom avea de asemenea ocazia să vedem că lăsăm neatins de decenii întregi un sistem de educaţie care le cere elevilor să înţeleagă viziunea despre lume a lui Eminescu înainte să-i înveţe să înţeleagă un comunicat oficial. Că segregarea şi cultul olimpicilor ne-a lăsat generaţii întregi de elevi pasivi şi cu un vag simţ al responsabilităţii sociale. Că viitorul nu va arăta mai bine dacă nu vom înţelege că numai o viziune clară la nivelul obiectivelor profunde, bazată pe pedagogie reală, în care personalitatea deplină şi substanţială a elevului să fie scopul fundamental, poate scoate şcoala românească din paralizia de decenii.
Doru Căstăian: Truse de scule, arhitecturi curriculare şi epidemii globale
321Future: Desi, in general, prin intrebarile pe care le pun, tintesc o perioada din viitor, nu pot sa fac abstractie de prezentul imediat. Stiu ca v-au preocupat schimbarile induse de aceasta criza covid si va intreb ce parere aveti despre scoala online si cum ar trebui sa ne pregatim pentru viitorul an scolar?
Doru Căstăian: Cred ca este o situatie dificila in acest moment. Pentru ca, pe de o parte, eu nu cred ca in momentul asta online-ul este solutia ideala, nu cred ca ar trebui sa trecem full pe online. Eu sunt adeptul unei forme de blended-learning. Am folosit tot felul de solutii digitale si inainte de criza asta si, recunosc, mi-a facut bine, am descoperit aplicatii noi si posibilitati noi in online, insa cu siguranta ceva se pierde. Sigur ca ar fi bine sa ne intoarcem macar partial la scoala, pe de alta parte, evolutia epidemiologica din ultimele zile nu ma face sa fiu foarte optimist. Cine isi imagineaza – si de obicei cei care isi imagineaza asta sunt oameni care nu ar rezista 5 minute intr-o sala de clasa – deci, cine isi imagineaza ca pot fi tinuti copiii in distantare fizica si ca ei pot respecta “la sange” anumite reguli, se insala. Personal, si eu urmaresc cu ingrijorare si cu emotie ceea ce se intampla, pentru ca si eu sunt curios daca vom putea reveni in salile de clasa. Daca vreti strict parerea mea personala, eu cred ca nu se va reveni, daca se pastreaza actualul trend ascendent al epidemiei.
Si iarasi, cu riscul de a fi mai putin popular – pentru ca, desi in mod evident apreciez copii si lor le dedic, pana la urma, toata viata mea profesionala – nu sunt un adulator fara rest al copiilor si cred ca si ei ar trebui responsabilizati un pic in procesul asta. Pe de o parte ii vad sustinand sus si tare ca vor sa se intoarca in salile de clasa, pe de alta parte adolescentii par sa fie categoria care respecta cel mai putin regulile minimale de distantare. Si cred ca toti ar trebui sa punem un pic umarul la rezolvarea situatiei.
321Future: Trebuie accentuata acea colaborare intre profesori, copii si parinti…
Doru Căstăian: Eu cred ca sunt si anumite neajunsuri care sunt mai degraba structurale si nu stiu daca pot fi depasite, dar cu siguranta procesul poate fi facut mult mai eficient si mai prizabil daca toata lumea ar colabora cu adevarat. Exista oameni reticenti la colaborare in toate taberele si din pacate asta se vede. Insa, ca sa nu pastram un ton de bocitoare, as spune ca privind in perspectiva si in ansamblu, lucrurile se vor schimba in bine. Probabil ca va dura mult, dar se vor intampla aceste schimbari.
321Future: Sa inteleg ca aceasta criza covid va avea si un efect pozitiv, va impune o modernizarea a sistemului de educatie?
Doru Căstăian: Si aici cred ca trebuie vazute lucrurile cu moderatie pentru ca mediile digitale, retelele sociale, au aceasta capacitate de a polariza extraordinar si, in general, oamenii de mijloc, oamenii moderati in viziune sunt din ce in ce mai putini. Pe de o parte am vazut o tabara hiperentuziasta care deja vedea savarsita modernizarea si schimbarea de mentalitate in sistemul de educatie romanesc (nu cred ca e cazul), pe de alta parte am vazut si negationistii digitalului (care nu stiu daca sunt aceiasi cu negationistii covid, dar presupun ca aceste categorii se intersecteaza) care, sigur, ar arunca totul la gunoi si ne-ar asigura ca scoala online e o prostie.
Eu cred ca lucrurile trebuie vazute exact asa cum sunt cu bune si cu rele. Cu siguranta solutiile digitale dau profesorilor mijloace foarte utile si, pe alocuri, extraordinare pentru a mari calitatea actului didactic. Este la fel de adevarat ca doar faptul ca ne-am trezit deodata in situatia de a folosi masiv solutiile digitale nu va produce per se o revolutie in scoala romaneasca, dar este genul acela de eveniment puternic, disruptiv, care poate genera o schimbare de profunzime, mai ales daca este gestionat corect. Este ca un eveniment de viata, ca un accident, care dintr-o data te pune pe ganduri, te face sa te gandesti la ce faceai mai bine sau mai prost inainte.
Eu cred ca da, exista acum o oportunitate de a pompa putin sange nou in trupul acesta aproape mumificat al educatiei romanesti, dar lucrul acesta nu se va intampla automat sau de la sine. Cred ca trebuie decizie, inclusiv politica, si oameni care sa managerieze acest potential de schimbare.
321Future: Revenind la esenta educatiei – stiu ca aveti si o carte pe subiectul acesta, „Cum şi de ce (mai) educăm” – cum ar trebui sa facem pentru a educa aceasta generatie pentru un viitor necunoscut si foarte diferit, pentru ca schimbarile se produc in momentul de fata cu o viteza fara precedent?
Doru Căstăian: In mod traditional educatia a avut mai multe paliere, in mod traditional educatia isi propune in toate civilizatiile cateva lucruri. La un prim nivel orice sistem de educatie isi propune sa transfere elevului anumite skill-uri, deprinderi si capacitati operationale care îi vor fi utile. Cu siguranta ca, din acest punct de vedere, trebuie sa ne asiguram ca livram copiilor niste cunostinte practice, cred ca un copil din secolul asta ar trebui sa iasa din scoala avand anumite competente digitale, competente media si asa mai departe.
Dar la un nivel mai general, sa-i spunem filozofic, nivel pe care oamenii il evita pentru ca pare o chestie abstracta, desprinsa de viata, eu am o cu totul alta parere, eu cred ca, de fapt, filozofia pe care o asumam si o creditam determina si cele mai marunte acte pe care le facem. De aceea cred ca acest nivel este important, poate mai important decat primul, pentru ca la nivelul cel mai general si mai filozofic al lucrurilor copiii trebuie educati sa poata fi mai rezistenti si mai apti sa se adapteze si sa traiasca intr o lume in care schimbarea cunoaste ritmuri si polimorfisme fara precedent.
Mai simplu spus, cred ca trebuie sa existe si o educatie filozofica si psihologica daca vreti, si chiar spirituala, nu ma feresc de cuvantul acesta, pentru o lume aflata in schimbare. Eu cred ca din punct de vedere etologic, antropologic, educatia oricum asta a fost, in sensul ei cel mai prodund educatia este un transfer de instrumente de la o generatie la alta, pentru a face fata mediului in care traim.
Noi traim intr-o lume paradoxala, o lume care suporta si genereaza extrem de multa schimbare, dar o lume care genereaza schimbare la un nivel care nu ameninta direct supravietuirea fiintei umane. Un Homo Sapiens de acum 100.000 de ani avea un mediu relativ stabil, acea bucata de savana sau padurea in care locuia nu se schimba cu deceniile, in mod semnificativ. In schimb in fiecare moment apareau pericole existentiale, un sarpe sau un animal periculos care il putea ucide pe loc. de aceea cunostintele erau utile, pentru ca trebuia sa stii, de exemplu, ce animale trebuie sa eviti.
Noi traim intr-o lume in care exista foarte multa schimbare tehnologica si sociala, si psihologica, insa pericolele existentiale sunt mult mai putine, noi nu riscam sa fim atacati de un sarpe sau de un tigru cand iesim pe strada. Si de aceea eu cred ca natura lumii in care traim este esentiala, iar educatia, la nivelul cel mai profund, trebuie sa dea oamenilor o imagine cat mai corecta despre specificul lumii noastre.
In perioada aceasta, cu criza covid, aparitia brusca a acestui virus in mediul nostru natural este paradoxal un eveniment pentru care omenirea nu se arata foarte pregatita, este complet surprinsa. Noi suntem atat de obisnuiti ca mediul nostru natural sa fie sigur incat aproape ca nu vrem sa mai stim de nivelul asta bazal, natural, al lucrurilor. Pentru Sapines-ul de acum 100.000 de ani pericolul virologic (bine, el nu stia ca are de a face cu virusuri) era cotidian si el era pregatit pentru chestia asta si a adoptat o serie de strategii de-a lungul timpului. Noi, insa, intelegem si digeram destul de greu aceasta chestiune elementara pana la urma, faptul ca traim intr-un mediu in care s-ar putea sa nu avem interese comune cu o alta specie, fie ea si un virus.
Cred ca este o greseala sa facem din educatie un soi de fuga, de alergatura nebuna pentru a fi tot timpul in acord cu schimbarile. Am vazut si tipul acesta de conceptie: lumea se schimba foarte repede, prin urmare oamenii trebuie sa fie capabili sa se schimbe la fel de repede, sa se adapteze la schimbarile respective. Eu cred ca este gresita aceasta perspectiva, pentru ca nu vei reusi niciodata sa te schimbi sau sa schimbi ceva suficient de repede pentru a tine pasul. Eu nu cred ca trebuie sa fie un concurs, cred, mai degraba, ca oamenii trebuie sa fie pregatiti sa discearna critic intre ce trebuie sa pastreze si ce trebuie sa schimbe, atunci cand au de-a face cu tot soiul de schimbari serioase in societate. O educatie filozofica si psihologica pentru schimbare cred ca este fundamentala.
321Future: Ca sa nu intram in discutii despre manuale, programe si ce nu se face bine in scoala, as vrea mai degraba sa ramanem in concret. Stiu ca sunteti un profesor foarte apreciat, cum procedati cu elevii, cum le pastrati motivatia, cum le stimulati curiozitatea, cum îi indemnati spre gandire critica?
Doru Căstăian: Lucrurile aceastea, cel putin la un anumit nivel, nu sunt foarte greu de facut. Dupa ce am luat premiul Merito si am ajuns cumva foarte brusc in atentia presei, am avut mai multe solicitari, inclusiv de la televiziuni celebre in Romania sa vina si sa filmeze o ora de-a mea. Unii au facut-o, si au facut-o foarte bine, dar altii au fost dezamagiti, au fost surprinsi, la modul “ok, dar nu faceti nimic special, nu stati in maini, nu va agatati de lustra, tineti asa o ora, pur si simplu, ca orice profesor?”. Da, nu cred ca educatia moderna trebuie sa fie neaparat circ, o ora se poate desfasura si cu o simpla dezbatere, tinand cont bineinteles de anumite criterii, cum ar fi nivelul de varsta, samd.
Eu cred ca constructia unei relatii bune cu elevul tau este precum constructia unei cladiri, in primul rand trebuie sa pui o fundatie, o fundatie corecta, pentru ca daca nu pui bine fundatia nimic nu o sa stea cum trebuie. Si din punctul meu de vedere fundatia este o combinatie de firesc si respect recirpoc, nimic mai mult decat atat.
La inceput copiii sunt surprinsi, nu este ceea ce stiu ei, lucrurile nu sunt cum le vad ei in mod obisnuit. Iata, a venit un profesor care poate sa intrerupa o secventa de lectie doar ca sa raspunda unei intrebari – sigur ca si aici trebuie mult tact si multa gandire organizatorica valida, pentru ca daca mergi 100% dupa acest principiu risti ca orele sa nu mai aiba structura. Apoi copiii vad un profesor caruia nu-i este teama sa spuna “lucrul acesta nu-l stiu dar promit ca verific si va spun data viitoare” sau “chestia asta e foarte tare, nu am avut idee, dar as vrea sa aflu mai mult, trimite-mi si mie un link”. Copiii vad un profesor care nu face glume proaste cu ei si care nu-si permite tot felul de misto-uri agresive doar pentru ca este intr o pozitie de forta. Insa toate lucrurile vin si se asaza sub palaria asta, a firescului in comunicare.
Un lucru foarte important, si de multe ori asa incep prima ora, este discutia pe care cred ca 95% dintre profesori o eludeaza, discutia despre de ce noi ar trebui sa facem lucrul respectiv. In societatile mai traditionale sau traditionaliste aceasta este o discutie care nu-si are locul, pentru ca atat elevul cat si profesorul stiu de ce sunt acolo si ce au de facut. Dar in societatea noastra lucrurile nu mai merg asa.
Daca te duci in fata elevului sa tii un curs de educatie antreprenoriala, nu poti sa nu-ti pui anumite probleme. Poate ca elevii au bun simt si nu o sa te intrebe direct “bine, daca esti atat de bun la educatie antreprenoriala de ce lucrezi la stat?”. Sigur ca, daca ei pleaca din start cu o mefienta in privinta ta, nici nu o sa fie foarte receptivi. De aceea aceasta este o discutie critica: de ce eu sunt ok cu mine, de ce sunt multumit cu meseria pe care o am, de ce pot sa predau economie sau educatie antreprenoriala fara sa fiu la randul meu un mare antreprenor. Pentru un profesor priceput toate acestea sunt niste oportunitati extraordinare de a pune probleme, Plecand de aici eu pot sa atrag elevul in discutii care sa-l intereseze, care sa-l trezeasca un pic din somnul lui dogmatic, discutii despre ce este si ce nu este important in viata, discutii despre scopurile pe care ni le fixam, daca e rational sau nu sa ne inchinam toata existenta banilor si prosperitatii materiale, daca antreprenor este stricto senso numai cel care-si deschide o afacere sau cu totii ne manifestam antreprenorial in anumite domenii. Atat timp cat exista deschidere, curiozitate, disponibilitate intelectuala se pot face lucruri absolut minunate.
Cat despre motivatie, aceasta este o rezultanta a unor factori foarte diversi. In produsul final si finit pe care tu il vezi in clasa, recte un elev motivat sau demotivat de actul invatarii, sunt extrem de multe lucruri sintetizate, incepand de la cat de apreciativ este mediul familial al elevului vis-a-vis de actul invatarii (este greu sa ai un copil care vine dintr-o familie care pur si simplu nu pune pret pe chestia asta si sa fie motivat). Citeam zilele acestea intr un eseu al lui Amos Oz o idee care mi-a placut foarte mult, el spunea ca pasiunea pentru invatare, in toata istoria evreiasca (e o idee care apare in “Evreii si cuvintele”), a fost transmisa odata cu painea si cu laptele mamei. Despre scoala sau despre texte sau despre versetele care trebuiau comentate, se discuta la masa, pur si simplu. Cati dintre pedagogii de azi stiu, de exemplu, ca exista o asociere pozitiva intre invatare si placerile mai bazale? Noi sarim in sus daca un elev indrazneste sa mai ia trei guri dintr-un sandvich dupa ce am intrat in clasa.
Pe de alta parte, sigur ca si profesorul are trucurile lui pentru a creste motivatia in clasa, pe unele le-am amintit deja, insa as insista pe aceasta idee, ca, de fapt, cu totii – apropo de paradigma colaborativa – avem un rol in motivarea copilului, si noi profesorii, si parintii lui, si societatea in ansamblu si pana la urma si copilul insusi se poate ajuta pe el sa si mentina motivatia.
Selectie de carti traduse de Doru Căstăian.
Nu exista retete spectaculoase, o relatie umana fireasca si reciproc respectoasa face minuni. Cand vorbim despre elevi trebuie sa ne gandim si ca ei nu sunt toti la fel, nu sunt niste pioni pe o tabla de sah, este mult mai probabil sa gasesti elevi respectuosi si a priori interesati intr-o scoala unde elevii vin din familii mai stabile, mai prospere, mai educate si mult mai greu sa gasesti asta intr-o scoala unde copiii vin din familii mai sarace, sau cu un nivel mai slab de educatie.
Nu exista o problema in educatia romaneasca, exista multe probleme mai mici si practic profesorul se poate privi pe sine si ca un problem-solver, dar unul care trebuie sa vada la fata locului cu ce are de a face. Mie mi s-a spus de multe ori “ei, n-ati mai fi facut lucrurile astea daca ati fi fost intr-un liceu industrial sau undeva, mai stiu eu pe unde”. E posibil, pana n-o sa fiu intr-un liceu industrial nu o sa stiu ce e acolo, dar nici nu pot pleca din start cu ideea ca exista copii cu care nu poti sa faci nimic.
Mi-amintesc ca, acum cativa ani, un prieten de al meu, Gabriel Gherbaluta, scriitor si profesor de de limba romana la Galati, facuse una dintre cele mai puternice trupe de teatru pentru liceeni din tara, la Grupul Scolar Industrial de Marina, care e vazul in general ca tipul acela de scoala industriala in care nu poti sa faci nimic. Iata ca oamenii aceia au ajuns sa aiba una dintre cele mai cunoscute si premiate trupe de teatru pentru liceu. Deci eu cred ca in general se pot face destule, oriunde ai fi.
321Future: Deci pana la urma motivatia si curiozitatea si gandirea critica a elevilor depind de motivatia si curiozitatea si gandirea critica a profesorilor, si, de ce nu, a parintilor, ca si de context.
oru Căstăian: Acum trebuie sa vedem si daca societatea in ansamblu apreciaza lucrurile acestea. E usor sa spui ca le iubim si ca ni le dorim, dar dorinta si iubirea asta ar trebui sa se vada in niste politici, pana la urma. In momentul in care tu stii ca ai o piata de carte ridicola, la nivelul unui stat african, si esti politician, si vii si perorezi despre importanta educatiei si a cartii, dar nu ai nici un program serios prin care sa sustii lectura – dincolo de micile intalniri cu scriitori, care oricum nu cred ca conving pe nimeni – cand nu ai efectiv nici un plan, nici o idee, la nivel guvernamental ca sa ameliorezi lucrurile… Nu poti sa pui totul pe umerii profesorului, sa-i spui: “tu esti un magician, ia tu copiii acestia – care nu au vazut o carte niciodata, care vin din familii in care se impacheteaza verdeturile in pagini de carti – si fa-i dintr-o data niste mari intelectuali”.
Eu cred foarte mult in rolul profesorului, eu cred ca un profesor bun poate face pe alocuri minuni. Dar este una din ideile acelea aparent generoase dar gresite (poate vom avea o data ocazia sa vorbim si despre miturile motivationale ale momentului) ca profesorul poate face totul. “Da-i orice elev din orice mediu, din orice societate si profesorul il va transforma si si il va modela pe acel elev exact asa cum trebuie!” Dar lucrurile nu sunt chiar asa. E ca in medicina, ai un medic genial, dar una e sa-l lasi in padure sa-si faca treaba si alta e sa il pui intr-un spital ultramodern.
Profesorii, indiferent cat de buni sunt, au nevoie de colaborarea, de sprijinul intregii societati, au nevoie ca toate iubirea asta pentru gandire critica samd sa se vada si in politici de stat, sa se vada si in etosul social, pentru ca altminteri o sa ramanem tot mai putini si o sa facem o munca Don Quijote-asca asa, care va avea rezultate slabe si nesemnificative.
Si as mai spune un lucru, faptul ca am dreptate este probat si de felul in care arata societatea romaneasca, adica tot mai needucata – daca ma intrebati pe mine – in ciuda faptului ca profesori buni exista, si nu putini. Exista in momentul acesta comunitati profesionale cum este Merito, cum e Teach for Romania, SuperTeach si multe altele, care ne arata ca exista resursa profesorala importanta in Romania. Si, cu toate astea, rezultatele nu se vad. Si nu se vad pentru ca, asa cum am spus, profesorul nu este Dumnezeu, el poate face enorm de multe, insa trebuie ajutat.
321Future: Si daca revenim la discutia despre viitor, ce sfat le-ati da parintilor, si, de ce nu, si elevilor, pentru a se pregati pentru viitor?
Doru Căstăian: Sfatul meu pentru parinti ar fi sa le asigure copiilor, atat cat pot, acel background necesar oricarei educatii si anume siguranta materiala, siguranta afectiva si mijloace pentru a te educa. Mijloacele acestea, din punctul meu de vedere, nu inseamna numai acces la internet si device-uri ci inseamna toate instrumentele care sa permita o mai buna cunoastere si intelegere a lumii. Insa in sine instrumentele nu vor face toata treaba. Daca parintii nu vor incerca sa cultive in familiile lor un anume respect pentru educatie si invatare, toate tabletele si telefoanele, laptop-urile si chiar cartile din lume nu vor face diferenta.
Copiilor nu le-as recomanda decat sa incerce sa fie curiosi, sa citeasca cat mai mult si cat mai divers. Una dintre cele mai nocive idei, despre care am scris, este ca “trebuie sa invat doar lucrurile care imi sunt imediat utile”. Este o mare greseala asta, si se vede. Educatia nu a furnizat niciodata numai lucruri ideal utile, sigur ca ar fi ok sa afli intr-o scoala cum sa folosesti o tableta grafica sau cum sa te feresti de fake-news pe internet. Insa, pe de alta parte, Shakespeare nu va fi nicioadata inutil, lectura lui Shalamov sau a unui filozof nu vor fi nicioadata inutile. O minima educatie artistica, ascultarea unei simfonii sau a unei muzici complexe, nu va fi niciodata irelevanta. Eu cred ca oamenii trebuie sa faca fata viitorului prin profunzime, nu prin hiperfunctionalitate.
Noi nu o sa putem sa concuram vreodata inteligenta articiciala, nu vom putea concura cu device-urile tehnice care deja opereaza la viteze hiperumane, pe o bursa digitala se intampla mii de operatiuni la nivel de nanosecunde. Oamenii nu pot concura cu asa ceva, lumea tehnologica nu mai este o lume la scara umana.
In schimb cred ca oamenii trebuie sa devina mai profunzi, desi toata dinamica contemporana ii indeamna la un anume tip de nisare si de superficialitate, eu cred ca de fapt profunzimea si educatia profunda este raspunsul. Daca vom ramane niste puppets, niste marionete care cauta solutiile cele mai simple si mai putin angajante, nu vad bine viitorul umanitatii. Dimpotriva, cred ca trebuie sa commbinam inteligent si nuantat noul cu vechiul, nu cred ca cineva trebuie sa mai stea la lumina lumanarii, sa-si scrie memoriile cu pana sau sa citeasca Shakespeare in editii bibliofile, acum exista biblioteci digitale si tot soiul de solutii care fac textele mai accesibile si mai ofertante pentru tanarul de azi, dar in nici un caz ele nu trebuie abandonate. Pentru ca atunci cand ele sunt abandonate se vede imediat.
Este foarte usor sa vorbesti de gandire critica dar gandirea critica nu o sa se invete nicoadata dintr un simplu curs de gandire critica. Gandirea critica este o munca de o viata, este disponibilitatea de a intreba si a te intreba la infinit auspr anumitor lucruri. De aceea eu unul votez si sustin o educatie totala si musai si in cheie umanista. nu cred in educatia foarte nisata, foarte tehnica si operationala.
