321Future: Pentru cei din Romania, care nu va cunosc, cred ca ar fi utila o mica prezentare.
Frédéric Martineau: Am implinit de curand 50 de ani, e o jumatate de secol, o varsta care cere respect. 😁 Sunt multumit de parcursul meu special (asa mi se zice), in mod sigur nu a fost rectiliniu. Imi impart viata intre activitatea de consultanta pentru pentru asociatii, fundatii, ONG-uri, structuri ale economiei sociale si ale solidaritatii, un sector care se dezvolta acum in Franta, iar in restul timpului scriu sau calatoresc.
Parcursul meu de autor a inceput de cand eram destul de tanar, copil fiind am participat la concursuri literare si am fost si recompensat. Apoi, timp de 20 de ani, scrisul nu a mai fost prezent in viata mea. La inceputul anilor 2000 am trecut printr-o perioada dificila, eram somer, ma plictiseam, ma invarteam ca un leu in cusca, nu eram obisnuit pentru ca pana atunci fusesem foarte ocupat. Cautam ceva cu care sa ma ocup, pentru a-mi mentine starea de spirit. Asa am inceput sa scriu, mai intai ca sa-mi ocup timpul, apoi, cand povestea a fost terminata, m-am gandit ca poate interesa si alti oameni si am avut dorinta de a o impartasi cu ceilalti. Apoi a venit a doua carte si a treia, si acum am publicat o pe a cincea, am si o piesa de teatru scrisa, in pregatire pentru a fi jucata. Desigur, mai am idei pentru carti viitoare, dar am nevoie de timp, timpul meu e impartit. Mi-ar place sa nu fac altceva decat sa scriu dar inca nu sunt atat de cunoscut in Franta incat sa pot trai doar din scris.
321Future: In ultimele luni am trait cu totii o experienta particulara, a izolarii, si mi-am amintit de experienta pe care ati avut-o in Terres Australes, sunteti o presoana care a cunoscut un alt fel de izolare…
Frédéric Martineau: Este adevarat, aceste ultime luni mi-a adus aminte de acea perioada din viata mea, cand am avut sansa de a lucra pentru Statul Francez, am fost administratorul Insulelor Kerguelen, un arhipelag din Oceanul Indian la 2000 de km de Antarctica, si una din cele mai mari rezervatii naturale din lume.
Cand ai acest post traiesti in acest arhipelag pentru un an sau mai mult, izolat de restul lumii. Acolo nu ai nici avion, nici masina, se ajunge cu vaporul, este o calatorie de 15 zile, dus-intors este un drum de o luna cu vaporul, Eram aprovizionati de 3-4 ori pe an de un vapor foarte special care se numeste Le Marion Dufresne. Nu esti singur, exista o mica comunitate, iarna eram cam 50 de persoane acolo, in baza de pe insula, dar esti totusi izolat de restul lumii. Nu este televiziune, aveam o conexiune internet prin satelit dar era destul de slaba. La un moment dat resimti aceasta izolare, faptul ca nu poti sa petreci timpul cu familia sau cu prietenii.
Si acum, cu criza covid, m-am regasit intr-o situatie oarecum echivalenta. Toti oamenii care au fost izolati in astfel de baze, in Antarctica, in Groenlanda, au trait acelasi lucru, Trebuie sa inveti sa gestionezi o astfel de perioada, Acolo, dupa o anumita perioada de timp sunt si consecinte fiziologice, din cauza izolarii, a lipsei soarelui, pentru ca iarna nu poti iesi afara din cauza vremii, Iarna nu aveam produse proaspete, lipseau deci vitaminele, toate astea au o influenta si asupra starii de spirit, trebuie deci sa te descurci si cu aspectele psihologice. Iar un grup ramane un grup, cu bune cu rele, cu oameni care se inteleg intre ei sau nu.
In plus eram administrator acolo, un fel de mic dictator, eram investit de toate puterile statului, si ofiter de politie, si comandant al fortelor armate si primar, ofiter de stare civila – poti sa oficiezi casatorii, sa faci pasapoarte – si directorul bazei. Uneori oamenii sunt gelosi, exista sentimente variate, raportul cu ceilalti este marcat si de acest lucru, de faptul ca reprezinti autoritatea. Grupul are uneori nevoia sa-si exteriorizeze frustrarile rezultate din izolare si deseori vinovatul este autoritatea. Pana la urma seful de district, administratorul insulei, suporta si asta, in plus fata de propria izolare si propriile probleme personale, umane, fiziologice, pentru ca are si acea “stea de serif in piept”, Nu e asa de usor de gestionat.
321Future; As mai vrea sa stiu cate ceva despre Insulele Kerguelen, mai intai cum este peisajul, pentru ca faceti parte din cei foarte putini care au ajuns sau vor ajunge acolo. Si apoi cine erau cei 50, cum este compus acel grup de oameni de care vorbeati.
Frédéric Martineau: Intr-adevar sunt putini cei care ajung acolo, baza franceza a fost instalata acolo la sfarsitul celui de-al II-la Razboi Mondial, la inceputul anilor 50. Acolo nu se poate trai permanent, din cauza distantei si izolarii, sunt trimise in fiecare an misiuni, oameni numiti “hivernants”. In mare acolo ajung 50-100 de persoane pe an.
Inainte Insulele Kerguelen se numeau Insulele Dezolarii, pentru ca vantul bate tot timpul anului. Nu este chiar asa frig ca in Antarctica, e un climat sub-antartic, este mai suportabil, dar vantul bate tot timpul si nu este nici un copac, Este un ahipelag de dimensiunea Corsicii cu un peisaj mai degraba vulcanic, un desert de piatra, este si ceva vegetatie, foarte putina, dar doar ierburi si arbusti mici si rari. Este un peisaj aproape lunar dar in schimb fauna este exceptionala. Gasesti animale care nu se gasesc nicaieri altundeva in lume, marele albatros, elefanti de mare, pinguini, delfini. Esti in contact cu natura si chiar poti interactiona cu ea si asta este exceptional.
Ai intrebat ce fel de oameni erau acolo, in misiune… Sunt doua mari categorii, Mai intai sunt oamenii de stiinta, pentru ca aceasta este vocatia principala a bazei, aceea de a permite realizarea de misiuni stiintifice in bune conditii, misiuni care studiaza flora, fauna, dar si magnetosfera, atmosfera, misiuni fizice, geofizice, ecologice. Am avut ocazia sa intalnesc oameni de stiinta de reputatie modiala in studiul mamiferelor marine, chiar si o “somitate a puricelui”, poate parea distractiv dar era o persoana care studia evolutia speciilor si puricele avea o importanta aparte. Acolo, din cauza vantului mustele nu au aripi, e o intreaga colectie de specimene particulare si o intreaga colectie de oameni de stiinta care le studiaza si care au nevoie de ajutor in misiunea lor. In timpul misiunii mele am avut ocazia de a prinde si marca albatrosi, sub directia specialistilor, a ornitologilor, am cantarit pui de foca, am plonjat cu elefantii de mare. Raman experiente unice si de neuitat pentru mine.
Acesti oameni de stiinta, cei care raman in timpul iernii, sunt in general tineri, voluntari civili, directorii de cercetare vin in timpul verii, Atunci vin savanti din intreaga lume, se aud in baza accente din toate tarile. Nu am avut ocazia sa intalnesc oameni de stiinta din Romania dar sunt sigur ca au fost deja in aceste baze, pentru ca am gasit carti romanesti acolo, in biblioteca, pot sa garantez ca sunt romani care au ajuns in Kerguelen.
Apoi mai sunt acolo oameni care fac baza sa functioneze, si acest grup poate fi divizat in alte doua categorii. Sunt pe de o parte militarii, dar nu soldati ci militari cu specializare tehnica, in marina, in energie, in infrastructura. Acestia au ca misiune sa mentina toate echipamentele bazei in functiune, pentru buna derulare a activitatii stiintifice. Este nevoie de marinari pentru ca siturile de cercetare stiintifica sunt repartizate pe tot cuprinsul insulei si la unele nu se poate ajunge decat cu vaporul, plecand din Port aux Français, portul principal al insulei.
Al doilea grup este compus din “reunionezi”, pentru ca din punct de vedere administrativ Kerquelen tine de Prefectura TAAF (Terres australes et antarctiques françaises) care are sediul in Saint Pierre de la Reunion. Plecarea spre Kerguelen se face din insula Reunion. sunt oameni din Reunion care vin in fiecare misiune, cu contracte de munca, lucreaza la bucatarie, sunt muncitori care se ocupa de infrasctructura, de constructii.
Deci in final se formeaza un grup social heteroclit, oameni cu orizonturi diverse, militari, reunionezi, oameni de stiinta din tari diverse, si tot acest grup trebuie sa traiasca, sa functioneze, fara a avea neaparat afinitati, deseori nu este simplu.
321Future: Imi imaginez ca oamenii de stiinta au personalitati aparte, avem acea imagine cu savantul un pic nebun care merge la capatul lumii pentru marea descoperire…
Frédéric Martineau: De fapt oamenii sunt foarte diferiti, unii sunt complet scufundati in munca si par sa fie un pic in afara realitatii, dar cei tineri, care vin sa-i ajute, sunt plini de entuziasm si de energie. Iar coordonatorii de cercetare, care fac o munca formidabila, sunt oameni pasionati, interesanti, o companie foarte placuta. In orice caz sunt oameni ca toti oamenii, unii sunt mai simpatici, altii mai putin, cu unii te intelegi mai bine, cu altii nu. Savanti nebuni nu prea am intalnit dar erau, poate, unul sau doi care erau atat de concentrati pe subiectul lor de cercetare incat pareau ca se desprind de cotidian. In orice caz, pentru o pasiune atat de intensa nu pot sa am decat foarte multa admiratie.
321Future: Revenind la parcursul special pe care l-ati avut, stiu ca ati trecut si prin Fortele Speciale, era Legiunea Straina?
Frédéric Martineau: Nu a fost Legiunea Straina, a fost Al 8-lea Regiment de Parasutisti al Infanteriei Marine, tot o unitate de elita, diferenta fata de Legiunea Straina este ca beretele sunt rosii, nu verzi si acolo durata angajamentului este de 3 ani, nu de 5 ani.
Da, asa este, la 18 ani am picat BAC-ul si eram atat de suparat incat, pe drumul de intoarcere am intrat intr-un birou de recrutare si m-am inrolat la parasutisti pentru 3 ani.
321Future: E ceva ce va interesa oamenii din Romania. Se pare ca noi avem o mare problema, avem o atitudine gresita fata de erori, nu acceptam esecul…
Frédéric Martineau: Daca sunt ceea ce sunt astazi este pentru ca m-am inselat de multe ori. Am invatat mai mult din erorile facute decat din reusite. Astazi sunt recunoscut pe plan profesional, am competente diverse si aceste competente au fost dobandite in urma acestor erori.
Ca sa revin, pana la urma am luat BAC-ul, in perioada in care eram militar, fara sa repet nimic, fara sa ma pregatesc, l-am luat cu usurinta. Asa este viata, uneori un pic ciudata. Iar cand am terminat armata m-am intors, am intrat la facultate, am luat licenta in economie, apoi am facut un master.
Cei din Romania ar trebui sa se gandeasca ca si Einstein a picat BAC-ul de doua ori, poti verfica asta in autobiografia lui. De fapt sunt multi oameni in aceasta situatie. Si daca vezi si ultimele interviuri ale lui Elon Musk, care acum e foarte cunoscut, prin Tesla si SpaceX, este unul din acei oameni care fac lumea sa evolueze, dar si el zice acelasi lucru, s-a inselat de mai mult ori, a ratat multe ocazii.
Am avut ocazia sa il cunosc, in timpul petrecut in insulele Kerguelen, pe exploratorul Mike Horn, unul din cei mai mari aventurieri ai lumii, iar cand discuti cu el iti spune acelasi lucru, a ratat un numar de expeditii dar gratie a ceea ce a invatat din aceste esecuri a reusit in urmatoarele.
De fapt esecul iti permite sa devii mai resilient, uneori din aceste rani pe care ti le produce esecul se naste capacitatea de a merge mai departe.
321Future: Sunt foarte curioasa daca aveti o carte sau un scriitor care v-au inspirat sa deveniti scriitor…
Frédéric Martineau: Sunt doi autori care m au inspirat sa scriu, mai intai o femeie, Marguerite Yourcenar, am citit Memoriile lui Hadrian si atunci mi-am zis ca mi-as dori sa scriu asa intr-o zi. Mi s-a parut o carte magnifica, am avut impresia ca este scrisa de un cetatean roman contemporan cu Hadrian, o scriitura precisa, de mare calitate, eram complet captivat de poveste. Apoi m-am interesat de istoria acestei carti, a scris-o de fapt de doua ori, mai intai o versiune de care nu a fost satisfacuta si 25 de ani mai tarziu a reluat-o si refacut-o. In orice caz m a inspirat foarte mult.
Iar al doilea autor care a fost important pentru mine, care m-a motivat a fost L’Exposition Coloniale de Érik Orsenna, o carte de aproape 800 de pagini. Am apreciat atat de mult acea carte incat nu voiam sa citesc prea multe pagini pe zi, incercam sa o fac sa tina mai mult, pentru ca imi placea prea mult. Citeam cate 10 pagini pe zi, desi in general citesc destul de repede dar cu aceasta carte a fost altfel. Iata, acestea sunt cartile care mi-au dat aceasta dorinta de a scrie, imi doream sa reusesc si eu sa produc ceva care sa le aduca oamenilor o astfel de placere.
321Future: Cum te ajuta cartile, experientele povestite, istoriile imaginate sa avansezi in viata, care este rolul lor pe langa experientele de zi cu zi?
Frédéric Martineau: Cartile nu inlocuiesc experienta, dar sunt necesare, am invatat mult si m-am cultivat citind. Exista tot felul de carti, carti tehnice, istorice, carti care iti dau ocazia sa aprofundezi un anumit subiect, dar si experienta vietii este importanta. Eu de exemplu – nu stiu cum fac alti autori – am nevoie sa traiesc pentru a avea material de lucru pentru povestile mele. Tot ce am scris pana acum isi trage esenta din viata mea, din vietile oamenilor pe care i-am cunoscut, din lucrurile pe care le-am vazut sau eperimentat, cartile mele sunt impregnate de aceste experiente.
321Future: Stiu ca ati calatorit foarte mult, ati fost recent in America de Sud…
Frédéric Martineau: Am avut ocazia sa calatoresc, nu stiu daca foarte mult, sunt oameni care calatoresc tot timpul. Imi place sa calatoresc, asta deschide mintea. Imi place sa situez povestile mele in decoruri pe care le-am cunoscut. Despre calatoria in America de Sud, pot sa-ti spun in mod sigur ca voi scrie o carte a carei actiune se va petrece in America de Sud, sau in Cuba, unde am avut de asemeni, ocazia sa ajung..
Intotdeauna fac multe fotografii si le pastrez si atunci cand vreau sa scriu ma uit din nou la poze, ma inspira pentru decorul noului roman, plonjez in acele imagini si ele imi aduc aminte de mirosuri, senzatii, asta imi permite sa scriu acele povesti ca si cand as fi acolo, sau ca si cand de-abia m-am intors.
321Future: Cum sunteti un inventator de realitati, cum va imaginati realitatea viitoare, viata noastra de peste 20 sau 30 de ani, sau viata copiilor nostri? Acum vedem ca evenimentele recente ne schimba un pic perceptia asupra viitorului si as fi vrut sa stiu ce parere aveti.
Frédéric Martineau: Stiu ca ai citit Malediction de Nostradamus, aceasta carte este intr-un fel si o parabola asupra viitorului. Cand ma pregateam sa o scriu, in faza de documentare, am citit foarte multe texte istorice, predictii, texte ezoterice, cartile principalelor religii. Este un lucru care revine mereu, aceasta notiune de Apocalipsa, dar in primul sens al cuvantului, sensul grec, acela de “revelatie”,
Poate ca la un moment dat vom avea o revelatie, poate vom intelege lucruri pe care nu le intelegem inca. Fratii Bogdanoff au scris o carte care se cheama Le Visage de Dieu (Fata lui Dumnezeu) in care arata (un lucru adevarat de altfel) ca azi suntem blocati de o limita tehnica, constanta lui Plank. Daca am ajunge sa intelegem ce se intampla dincolo de aceasta dimensiune, a constantei lui Plank, poate am intelege mai mult cum functioneaza lumea.
Acum este o perioada a schimbarii, o perioada foarte bulversata, lumea in care traim este agitata. Multe lucruri sunt puse acum sub semnul intrebarii, modul nostru de viata, modelul nostru economic, cresterea aceasta cu orice pret. Preocuparea pentru mediul inconjurator incepe sa creasca, bunastarea animalelor incepe sa fie luata in considerare. Se pare ca se naste un nou sistem de valori care se confrunta cu mostenirea trecutului nostru.
Lumea pe care o cunoastem se va schimba, valorile se vor schimba, nu stiu daca aceasta schimbare se va produce atat de repede, in 20-30 de ani dar eu sper ca lumea va fi mai corecta, mai justa, o lume care va respecta mediul, planeta, o lume in care umanitatea va atinge un nou nivel de constiinta. Cred ca, totusi, pana acolo o sa avem o perioada dificila, in care toate aceste lucruri care se vor prabusi vor genera intr-un fel suferinta, dar vom supravietui si poate vom renaste din cenusa acestor confruntari de valori.
Poate va fi chiar un factor exogen care ne va face sa ne regandim ca specie umana, am vazut acum, cu aceasta pandemie, o forma de unitate planetara care a inceput sa se formeze. Cine stie, poate va fi un alt virus, o cometa, contactul cu o civilizatie extraterestra, poate asa vom deveni uniti, nu vom mai fi mici sau mari, saraci si bogati, vom fi toti de un singur fel, specia umana. Si impreuna poate vom construi aceata lume spre care aspiram, o lume mai justa, responsabila, durabila. In orice caz asa sper ca vor sta lucrurile la un moment dat.
321Future: Aveti un sfat pentru tineri, sau pentru parintii copiilor, cum sa se pregateasca pentru viitor?
Frédéric Martineau: Viitorul le apartine, viitorul este in mainile lor, nu este generatia noastra cea care va determina viitorul ci generatia lor, chiar daca si noi putem contribui, putem participa cu experienta noastra, Nu sunt sigur ca ne putem pregati dar i-as invita sa aiba curaj sa-si urmeze visurile, pentru ca lumea la care viseaza sa devina realitate, sa incerce sa se orienteze spre esential. Cursa spre reusita si bani cu orice pret este un miraj, valorile reale sunt cele care le vor permite sa se desavarseasca, sa fie consecventi cu propriile aspiratii.
Cred ca trebuie sa ne pregatim sa fim cea mai buna versiune a noastra si sa aparam cu toate fortele aceste valori, si cu cat vom fi mai multi, cu atat mai multe sanse avem la o lume mai buna.
Mi-a placut interviul. Ma motiveaza 🙂
Foarte interesant articolul și întrebări foarte bune. Felicitări!
Atractiv conținut. Avem atâtea de învățat de la persoane de genul ăsta.