Radu Atanasiu predă Critical Thinking şi Decision-Making for Business în cadrul programelor Maastricht School of Management Romania (Executive MBA, Master in Management, Fast Track Management Program), la Entrepreneurship Academy, în Europa, la Maastricht School of Management (Olanda), precum şi online, cursuri care au avut zeci de mii de studenţi din toată lumea. Este un om de afaceri de succes si angel investor pentru mai multe start-up-uri care au devenit companii de succes. De asemeni este implicat social, participand frecvent la actiuni de binefacere. Crede ca sportul este foarte important in viata si a participat pana acum la mai multe maratoane si semimaratoane.
321Future: In primul rand vreau sa te intreb ce este gandirea critica si de ce avem nevoie de ea?
Radu Atanasiu: Cea mai simpla definitie este “sa gandesti cu capul tau”. Exista niste definitii savante dar sunt mai putin utile intr-o discutie ca aceasta, in schimb as vrea sa dau un exemplu despre gandirea critica in educatie. Primul meu profesor de gandire critica, la MBA, acum multi ani, era un englez care ne-a povestit ca pana prin anii 80, in Marea Britanie, in fiecare sala de clasa, deasupra tablei, era inscriptia “Your teacher may be wrong, learn to think for yourself” (Profesorul tau poate gresi, invata sa gandesti cu capul tau).
Mi se pare ca acesta este un epitom al gandirii critice, sa nu te iei dupa altii, sa gandesti cu capul tau.
Mai zice lumea in mod gresit “Nu crezi ca suntem deja destul de critici, ne mai trebuie si cursuri, sa fim si mai critici?”. Cele doua sensuri pornesc de la aceeasi radacina dar acest “critic”, din gandire critica vine mai direct de la kritikós din greceste care inseamna a examina sau a te uita atent la …
O situatie este analizata cu gandire critica la fel cum un critic de film analizeaza un film si apoi scrie, nu critic, ci o critica informata. Spune ce i-a placut, ce nu i-a placut, bazat pe experienta, pe studii si pe un subiectivism asumat si ponderat.
321Future: Deci pentru a rezuma a gandi critic nu inseamna a contesta ci a studia toate aspectele unei probleme, a gasi avantaje si dezavantaje…
Radu Atanasiu: Sunt doua componente, trebuie sa stii sa gasesti avantajele si dezavantajele fiecarei situatii, sa intelegi ca situatiile nu sunt in alb si negru, totul este nuantat, sa poti sa te razgandesti sau sa poti sa cedezi celuilalt, ceea ce este opus cu a fi critic si contondent.
Dar eu cred ca prima insusire care trebuie dezvoltata nu este stiinta de a analiza o situatie ci disponibilitatea de a analiza o situatie. De multe ori in viata luam decizii sau ne comportam fara sa gandim deloc, chiar daca am sti sa gandim. Se intampla si cand avem decizii mici dar si cand avem de luat decizii mari, daca ne schimbam jobul, sau la ce facultate sa dam.
Sunt multi tineri care dau la o facultate pentru ca au avut un unchi “cool” de profesia respectiva, sau pentru ca la facultatea respectiva mai da un prieten, sau pentru ca au citit ei la un moment dat o carte. Sau, un exemplu bun, acum multi dau la specialitatea anatomo-patologie detectivistica, pentru ca au vazut niste seriale la televizor. Pana acum 10 ani era specialitatea cea mai putin dorita dintre toate specialitatile care au o legatura cu medicina. Dar acum tinerii vor sa faca asta pentru ca au vazut ei la televizor…
Asta nu este gandire critica, este opusul ei. Dupa ce te-a influentat filmul respectiv trebuie sa faci doua lucruri:1. sa fi constient ca te-a influentat filmul respectiv si 2. sa incerci sa mai cauti si motive mai bune decat faptul ca ti-a placut un film, pentru ca e viata ta.
321Future: Avand in vedere criza coronavirus si ce se intampla in multe tari acum, de exemplu in SUA, cum ne ajuta gandirea critica sa navigam in oceanul de informatii, multe contradictorii, si cum ne ajuta sa facem fata stirilor de tip fake news?
Radu Atanasiu: E un raspuns complex, exista tehnici dar pana la urma ajungem tot la a gandi cu capul tau. In ceea ce priveste coronavirusul exista o gramada de studii in presa serioasa, analize care arata ca nu prea stim nimic, ca nu e nimic sigur. Foarte multi experti s-au inselat si informatiile pe care le avem acum se bazeaza pe studii de mica amploare, si incomplete. Lucrurile de care unii oameni erau siguri acum o luna s-au dovedit a nu fi valabile, vorbesc de lucruri cum ar fi faptul ca medicamentul X ajuta, daca exista sau nu imunitate, sau daca virusul rezista pe suprafete o ora sau 5 zile.
Ce trebuie sa stim este ca nu prea se stie nimic si nici nu este posibil sa sa afle lucruri cu grad mare de certitudine despre o maladie noua in atat de putin timp. Nu trebuie sa luam nimic de bun, inclusiv studii stiintifice, Ar trebui sa le luam “cu un pic de sare”, ca nu mai vorbesc de chestii forward-ate pe whatsapp. Uite un pricipiu: daca primesti un sfat pe whatsapp in primul rand ai putea sa … îl stergi, Daca totusi vrei sa urmezi sfatul respectiv ar trebui sa-ti dai seama ca esti influentat de frica sau de nesiguranta, de dorinta de protectie, si atunci mai bine mai cauti un pic pe internet. Nu e cea mai buna sursa pentru cautat informatii dar daca sapi un pic o sa intelegi ca nu e cea mai buna idee sa speli painea cu alcool sau o dai cu spray desinfectant.
Pentru ca vorbeai de Statele Unite, sunt o tara ca toate celelalte, si Romania si toate tarile sunt sub o avalansa de fake news, Imi aduc aminte cu tristete de o stire din Iran in care se spunea ca alcoolul combate coronavirus. Nu e prea buna situatia cu coronavirusul acolo, dar primele victime nu au fost cele din cauza virusului ci pentru ca multi oameni au baut diverse feluri de alcool, si nu etilic, din pacate, si au murit din cauza asta. E nevoie de un pic de scepticism sanatos.
Sunt multe fake news pentru ca e o frica generalizata si lumea fuge de incertitudine, si se agata de orice chestie, daca e cuvant scris si tiparit lumea crede ca este adevarat.
In general, daca vorbim de fake news, sunt niste principii clare, in primul rand trebuie sa vezi daca ce afli este credibil, daca se poate, trebuie sa te gandesti ce implica. Daca afli ca nu stiu ce medicament e produs de nu stiu cine si e tinut ascuns din nu stiu ce motiv, trebuie sa te gandesti daca e logic. Acea companie nu ar fi mai avantajata sa-l vanda ca sa faca rost de bani si sa castige goodwill (nota: reputatie care genereaza o atitudine pozitiva) si faima pe piata, pentru ca ar fi cei care au produs primii acel medicament? Cum ar putea cineva sa-l ascunda? Apoi trebuie sa te gandesti cui ar putea sa-i foloseasca ceva ce pare la prima vedere credibil.
Mai sunt chestii punctuale de exemplu sa te uiti care este adresa de web a sursei respective…Inca o data, daca ai primit pe whatsapp, fara sursa, sterge mesajul.
Un exemplu faimos, ABC.com este site-ul unei televizuni foarte cunoscute din SUA si este foarte credibil dar exista si ABS.co, care arata la fel, dar unde “co” vine de la Columbia. Evident ca in spatele lui sunt tot niste americani si daca te uiti atent gasesti acolo tot felul de stiri foarte dubioase.
In al 3-lea rand, daca e ceva cu adevarat important ar trebui sa apara in mai multe locuri, daca gasesti un articol pe un singur site ceva nu e in regula. ori oamenii aceia au “stirea vietii” (e o probabilitate foarte mica), ori pur si simplu nu e adevarat.
Si uite, ceva care poate nu se stie, de multe ori sunt mai credibile pozele decat textul. Dar orice poza poate fi luata si verificata, pusa intr-o casuta la Google, si poti sa afli de unde vine acea poza. Poti verifica si afla ca acea chestie nu s-a intamplat acum doua zile in SUA ci acum 7 ani in Canada si nu era vorba de coronavirus ci de altceva.
321Future: Primul pas ar fi sa stii cand si ce nu stii, iar al doilea pas ar fi sa verifici orice inainte …
Radu Atanasiu: Da, mai ales daca te determina sa faci ceva. Inainte sa iei o decizie mai bine mai cauti si alte surse.
321Future: In contextul tendintelor actuale, de robotizare, de dezvoltare a aplicatiilor inteligentei artificiale, de dezvoltare a tehnologiei in general, care sunt abilitatile necesare copiilor de acum pentru a deveni adultii de succes din 2040, sa zicem?
Radu Atanasiu: Eu nu ma tem foarte tare de competitia robotilor sau a inteligentei artificiale pe piata muncii. Mi se pare ca noi, ca umanitate, am rezistat multor valuri de amenintari si cumva am reusit mereu sa ne reinventam. Dar daca ar fi sa zic ce ar trebui pregatit din punctul de vedere al educatiei ca sa nu nimerim intr-o cariera foarte statica si care, la un moment dat, mai tarziu, poate sa aiba o disruptie majora din partea AI si sa ramanem pe drumuri, eu cred ca trebuie in primul rand sa invatam chestiile pe care nu pot sa le faca robotii. Daca invatam sa facem lucruri ca un robot la un moment dat o sa vina un robot si o sa le faca mai bine, si non stop, si fara greseala.
Dar, mai general, cred ca educatia ar trebui sa pregateasca copiii si tinerii pentru o flexibilitate de gandire, un fel de gandire antreprenoriala, nu neaparat in sensul de a face un business ci a sti ca viata ta e sub controlul tau, a intelege ca tii in mâna haturile propriei vieti. Chestia asta pleaca de la niste baze foarte subtle si greu de educat. Un exemplu ar fi ca nu altii sunt de vina, tu esti responsabil pentru ceea ce ti se intampla. Pare simplu la prima vedere, dar cred ca 3/4 din adultii functionali si 90% din copii nu au chestia asta, si niciodata nu o avem pe de-a-ntregul. Tot timpul cautam vina in alta parte pentru ce ni se intampla rau. Trebuie sa ai responsabilitatea propriilor actiuni si propriilor ganduri si eu cred ca asta trebuie educat.
Paradigma in care ai terminat un liceu, si apoi o facultate si apoi intri in munca si gata cu invatatul, nu va mai functiona deloc, in orice fel de cariera. Si atunci ar trebui sa dezvoltam capacitatea si placerea copiilor si tinerilor ca atunci cand ajung adulti sa invete non-stop si sa se reinventeze non-stop.
321Future: Pana la invatatul de placere la varsta adulta, cum facem copiii sa invete de placere in scoala? Pentru ca acum exista o concentrare pe note si pe examene si mai putin pe materia in sine. Stiu ca nu e numai vina copiilor, nu e nici numai vina profesorilor, ce ar trebui facut?
Radu Atanasiu: In primul rand sa nu ne gandim ca e vina cuiva! Nu e vina cuiva, poate fi responsabilitatea cuiva, dar niciodata nu este total responsabilitatea cuiva. As mai pune ceva aici, este vorba de profesori, copii si sistem. Sistemul de invatamant actual ghideaza spre un anumit fel de predare si evaluare.
Nu ma pricep prea bine la sistemul pre-universitar, ce fac eu este sa predau la facultate, pentru antreprenori si in mediul academic unde sunt alte metode. Predau deci adultilor, la Maastricht School of Management, dedicat managerilor si avem si un Master in Management pentru proaspat absolventi. Acestia sunt adulti dar eu cred ca principiile pe care le-am dezvoltat din experienta se aplica si la copii si la adulti, si mai degraba la latura de copil a adultilor, in momentul in care invata. Si adultii se plictisesc, si adultii vor un pic de “sugar coating” (indulcire) la informatie, nu o vor seaca.
Ce am constatat este ca eu, ca profesor, trebuie sa ma pun in pantofii lor si sa inteleg unde si cum sunt ei, si nu doar la o data, la inceput sau cand imi imaginez cursul ci si in timpul cursului. Trebuie “sa le iau pulsul”, sa vad cum sunt si sa adaptez tot ce spun la ce nevoi si ce chef au ei.
In al doilea rand exista notiunea de edutainment (educatie + entertainment), si asta eu o fac natural, ca sunt mai glumet, asa, 😀. Deci trebuie sa impachetezi informatia intr-un zambet, sau in ceva care poate sa fie “fun”. Informatia seaca nu foloseste la nimic. De exemplu Nonaka are un model de invatare in care spune ca informatia explicita trebuie sa treaca de doua ori prin implicit. Trebuie sa ii pui pe oameni sa faca ceva, sa lucreze impreuna, sa discute sau sa puna intrebari, ceva care ii implica pe ei.
De exemplu atunci cand copiii invata fizica… Mie mi a placut foarte tare fizica, sistemul asta teoretic cu probleme imaginate, care nici macar nu sunt de genul “un vehicul merge pe un deal”, mie imi placeau problemele teoretice, cu un paralelipiped care aluneca pe un plan inclinat la un unghi alpha… Acest tip de invatare nu se potriveste foarte multor oameni, copiii ar trebui sa iasa din clasa, sa mearga pe deal, sa-i dea drumul unui obiect la vale, sa se intrebe unde va ajunge, cat de repede, ce s-ar intampla daca iarba ar fi uda… si asa mai departe.
De asemeni cred ca o componenta importanta este sa dai impresia celor care participa la procesul de invatare ca sunt stapani pe proces, ca ei sunt acolo, îl controleaza, nu i-a pus cineva intr-un tren care îi duce cine stie unde. Ei trebuie sa stie ca pot infuenta procesul, ca-si pot spune parerea.
321Future: Mi-ai amintit de Skin in the Game (Cand pielea ta e in joc) a lui Nassim Taleb, despre diferenta majora intre a fi implicat intr-un proces sau a fi in exteriorul acestuia.
Radu Atanasiu: Referitor la implicare, actioneaza si pentru cei mai dedicati si mai motivati adulti. Chiar fara sa vrem, felul in care se prezinta situatia ne influenteaza.
Ca sa-ti dau un exemplu, noi la programul de Executive MBA avem niste burse pentru conducatorii de ONG-uri este vorba de o reducere foarte mare, de 80% si la inceput am vrut sa fie burse complete, 100%, Dar ne-am dat seamna ca, daca ceva e gratis, chiar daca omul respectiv este dedicat si vede valoare da mai putina atentie, da mai putina importanta, chiuleste mai mult la cursuri, nu se pregateste, nu partcipa la proiectele de grup la fel de mult ca atunci cand a dat un ban. Chiar daca este o valoare intrinseca in invatare si stie ca daca participa va castiga foarte mult … este acel “skin in the game” de care vorbeai.
321Future: Pentru ca stiu ca ai o latura antreprenoriala foarte interesanta si esti si angel investor as vrea sa abordam si acest subiect. Noi nu îi pregatim pe copii pentru a fi antreprenori, nu-i ajutam deloc, pâna când ajung la facultate, poate chiar nici acolo. Nu-i ajutam sa inteleaga initiativa, si ma leg si de ce spuneai mai devreme, referitor la responsabilitate. Iti asumi mai usor responsabilitatea atunci cand ai tu initiativa.
Radu Atanasiu: Cum ar veni: “Pai, sa ma duca tata”😀. Sunt aici, in tren, sa ma duca cineva acolo…
Eu vad doua lucruri, in primul rand as vrea sa spun ce se face. Tocmai termina acum prima generatie din programul undergrade care se numeste Entrepreneurship Academy si de care lumea cam stie deja. Sunt niste copii care invata dupa o metoda din Olanda dar pe care am adaptat-o in Romania, de la tot felul de profesori care au activitate antreprenoriala, dar nu doar de la ei, invata si unii de la altii, si de la viata, sa fie antreprenori. Cum? Isi fac un business inca din anul I si au niste teluri de profitabilitate in fiecare an, in afara de ce trebuie sa invete. In momentul in care inveti marketing si iti dai seama ca pretul pe care il pui produsului tau are o influenta directa asupra incasarilor (in mod contraintuitiv trebuie sa pui pretul mai mare ca sa vinzi mai mult) devi foarte interesat. Ei au de facut bani pana luna viitoare. Un student din programul teoretic, la cursul de marketing in capitolul pricing (despre pret) gaseste niste curbe acolo, “price, demand, supply” (pret, cerere, oferta) niste formule, le invata si le uita a doua zi. In momentul in care te doare ceva interesul este mult mai mare.
Al doilea lucru important este este sa incepi de tanar. Stiu de la Alex Ghita si Bogdan Kochesch, de la Educativa, ca au un proiect, un program de cluburi antreprenoriale in licee, in toata tara. E un program pentru care le-as da premiu, i-as felicita public daca as fi presedintele Romaniei. E un program care incerca sa le arate copiilor ce inseamna antreprenoriatul, pentru ca situatia e chiar mai rea decat atat, multi nici nu stiu ce inseamna cuvantul antreprenor. Modelele de perceptie din tara sunt, inca din pacate, in paradigma anilor 90, adica cel ce face bani se imbogateste pe spinarea angajatilor si stim foarte bine ca de obicei nu este asa.
Lucruri se fac, exista aceasta initiativa in licee, mai exista si Facultatea de realitate, Entrepreneurship Academy, dar eu cred ca mai trebuie e ceva, si lucrul asta trebuie sa-l faca parintii, apropo, cu responsabilitate.
Daca parintii cred ca trebuie sa trimita copulul la scoala si scoala il educa, sa fie sanatosi… Parintii trebuie sa participe in mod activ la educatia copiilor, mai ales prin a da modele demne de urmat. Parintii si profesorii ar trebui sa le arate copiilor niste principii care sunt de baza in antreprenoriat. Unul ar fi e ok sa gresesti. Pare ca e simplu, sunt 4 cuvinte dar e foarte greu de priceput, are legatura cu ce spuneam la inceput, sa tii haturile vietii in mana, sa nu te duca viata pe tine ci tu pe ea.
Sa inveti sa gresesti este ceva care se instileaza usor-usor, este opusul culturii noastre ca popor. Uite, un exemplu: am citit despre o femeie antreprenor foarte de succes in Statele Unite. Zicea ca ceea ce i-a influentat cel mai mult atitudinea era faptul ca tatal ei a invatat-o inca de la inceput ca e ok sa greseasaca, De cate ori lua o nota proasta sau spargea un geam prima chestie pe care o facea tatal ei era “high-five” (bate palma). Dupa care discutau greseala respectiva, ii explica consecintele, etc. Dar prima chestie era acel high-five.
La un How to web acum vreo 3-4 ani era un panel de oameni care lucreaza in fonduri de investitii, si era un tip american care zicea ca una din intrebarile pe care le pune echipelor de fondatori si care il influenteaza in decizia de a finanta sau nu era “De cate ori ati gresit ca echipa?”. Daca ai gresit de mai multe ori, daca ai ingropat doua proiecte si ai ramas in acecasi echipa, ai sanse mai mari sa primesti finantare, pentru ca ai trecut cumva prin viata si ai rezistat.
Apoi trebuie sa intelegi e ok sa inchizi un proiect. Exista un bias cognitiv care se numeste “sunk-cost“, care ne face sa nu inchidem proiectele in care am investit mult: bani, timp, emotie… Are legatura si cu proiecte de business dar si cu viata personala, pizza pe care am platit-o deja si nu mai putem manca dar o mancam pana la capat, sau filmul care nu ne place dar si relatia sau jobul in care stam doar pentru ca am stat 7 ani pana acum, ceea ce e o mare greseala.
Asa e si cu firmele, trebuie sa intelegi ca daca inchizi firma, sau inchizi un proiect, nu e nici un fel de problema, cu conditia, alaturi de un zambet, sa-ti pui si problema ce inveti din asta. Daca nu ai invatat nimic atunci chiar ai facut-o degeaba, sau ai pierdut niste bani.
Asta mi se pare cel mai important, sa reusim sa schimbam mentalitatea copiilor si a tinerilor ca este ok sa gresesti.
