De formatie initiala profesoara (limba romana – limba franceza) Liviana Tane si-a inceput cariera in jurmalismul de televiziune (a invatat meserie chiar la CNN, in Atlanta) si a urcat urcat toate treptele acestei profesii pana a ajuns sa conduca redactia primei televiziuni de stiri din Romania. In 2013 a devenit partener în proiectul MediaFem, scoala de jurnalism pentru femei. Interesul pentru educatie si antreprenoriat este demonstrat de mai multe initiative menite sa-i ajute pe copii si adolescenti. Printre proiectele educative de mare impact se numara The Writing School (cursuri de storytelling, travel writing și professional writing), SmartSchooling sau Ocolul Lumii în 100 de cărți.
Foto irina Mocanu 
321Future: Stim ca cititul este foarte important pentru copii, si tu esti foarte pasionata de citit. As vrea sa-mi spui ce inseamna cartile pentru tine.
Liviana Tane: Cartile au fost parte din viata mea tot timpul. Am avut noroc sa fiu “fata lu’ mama”, mama e cea pasionata de carti la noi in familie. Eu nu mi-o amintesc pe mama altfel decat cu o carte in mana, tot timpul, cu margele la gat si cu ruj rosu. Are 75 de ani impliniti de curand si inca mai citeste o carte pe saptamana. Cumva am fost tot timpul curioasa sa stiu ce gaseste ea in carti si asta m-a facut sa-mi doresc sa gasesc si eu ce era acolo.
Cartile au facut parte din viata mea tot timpul, au fost parte din copilaria mea si mai tarziu din educatia mea, din drumul meu in viata, nu cred ca-mi imaginez viata mea fara carti. Mi-am dat seama pe la 18 ani, cred, adica foarte tarziu, ca exista familii care nu au o biblioteca in casa si mi s-a parut ca e complet imporiva firii, atat de naturala mi se pare cartea si atat de necesara in viata noastra.
321Future: II invatam pe copii cititul dar nu le si spunem sa citeasca…
Liviana Tane: De fapt nu prea le aratam ca trebuie sa citeasca. am discutia asta cu multi parinti care ma intreaba cum l-am determinat eu pe fiul meu sa citeasca. In primul rand m-a vazut cu cartea in mana, asa cum am vazut-o si eu pe mama, nu-i suficient sa l invatam, nu-i suficient sa-i spunem ca este necesar, trebuie sa vada ca facem noi asta, noi trebuie sa fim un model, in primul rand. Si ar trebui sa vorbim cu ei despre carti…Stiu ca pare ca ar trebui sa-ti faci o agenda paralela, ca mereu avem o treaba mai importanta decat sa stam cu copiii si sa vorbim despre carti, dar apoi tot noi suntem cei care se supara ca cel mic nu citeste destul sau nu e atras de carti. Cred ca ar trebui sa fie o misiune speciala, pentru noi parintii, sa ne apropiem copiii de carti, Cred ca este cel mai important lucru pe care putem sa-l facem pentru ei, si cea mai frumoasa misiune in viata lor.
Stii vorba aia, cartea te face neprost? Dincolo de aceasta, cartea te face nemanipulabil, te face sa gandesti cu capul tau si cred ca ne-ar salva de multe dintre discutiile care in ultima vreme au inceput sa acopere spatiul public. Am invata sa privim lucrurile in profunzime, sa le punem intr-un context, sa putem sa-i ascultam pe ceilalti, sa putem sa-i intelegem pe ceilalti. Asta fac cartile pentru noi, sunt limbajul universal care ar trebui sa ne faca sa ne apropiem mai mult unii de altii.
Cartea nu e doar o obligativitate de la scoala, din pacate de foarte multe ori cu asta o asociem. Ni se pare ca ideea de carte si de citit e un fel de tema pentru acasa, pe care ti-o da profesorul ca sa-ti ocupi timpul cand nu esti la scoala. De fapt aceasta apropiere de carte ar trebui sa fie pregatirea noastra pentru viata.
321Future: Pana acum am vorbit cu multi specialisti in stiinte exacte si ma bucur sa abordez acum latura umanista…
Liviana Tane: Artistica vrei sa spui…Dar trebuie sa-ti spun ceva. Cred ca suntem si victimele unor prejudecati, avem senzatia ca daca esti bun la matematica nu esti bun la româna si invers, si facem diferentierea asta de gen, barbatii sunt mai predispusi spre stiintele exacte iar femeile sunt mai umaniste sau mai artiste. Eu nu cred asta, putem sa fim la fel de buni si la una si la alta, asa cum putem sa fim la fel de “praf” si la una si la alta. Convingerea mea foarte puternica este ca matematica e poezie la fel cum o poveste poate fi matematica. Cumva ne trebuie date din ambele lumi pentru a face lucrurile echilibrate si frumoase. Cred ca avem cu totii un pic din fiecare.
321Future: De fapt tendinta pare sa fie trecerea de la specializari stricte spre persoane polivalente, care pot gandi creativ. Si voiam sa ajung si la acele soft skills, noi educam copiii in scoala, in liceu, in facultate, dar le oferim in general informatie, nu le aducem in fata lucruri precum gandirea creativa, gandirea critica, lucrul in echipa, comunicarea. E adevarat, comunicarea a devenit mai importanta in ultimul timp, dar in general aceste lucruri nu se fac in scoala.
Liviana Tane: Nu la noi… Pentru ca exista sisteme de educatie in care oamenii au inteles inaintea noastra ca este nevoie de aceste soft skills. Si asta cred ca este tot un rezultat al educatiei noastre, sau a parintilor nostri. Am ramas cu chestia asta:” trebuie sa invat o meserie, sa stiu sa fac ceva cu mainile mele sau cu capul meu”. Iar asta se traduce cumva in accentul pe stiinte, teorie sau chestii tehnice. E acea presiune cand alegi liceul in clasa a VIII: sa nu se duca la Uman, sa se duca la Real ca acolo sunt cei performanti. “Baga matematica in el sa se faca inginer”, de parca lumea ar fi plina de ingineri care sunt pe culmile succesului… Traim intr-un mediu in care ni se pare ca viitorul va fi doar despre tehnologie si inteligenta artificiala, cand, de fapt, tot noi suntem cei care se tem ca peste 10-20 de ani robotii ne vor ocupa locurile de munca. Singurul lucru care ne diferentiaza sunt de fapt emotiile, adica exact ce spuneai acum. Aceste soft skills reprezinta ceea ce ne face sa fim oameni, si cu cat o sa ne trezim mai repede si o sa ne dam seama ca acolo este esenta noastra umana, cu atat o sa fie mai bine si pentru noi si pentru copiii nostri.
E un lucru care tine foarte mult de depasirea acestui bagaj emotional. Eu lucrez cu companii, pe partea de comunicare, si sunt foarte putine companiile care aleg sa comunice cu emotie, desi tendinta globala in comunicare in ultimii ani este exact asta, sa-ti folosesti emotiile si sa activezi emotionalul din publicul tau, pentru ca asta te diferentiaza pe piata. Din fericire cred ca suntem intr-un punct in care incepem sa ne dam seama cum stau lucrurile si ca mai devreme sau mai tarziu schimbarea asta o sa se produca. Dar nu cred ca e doar treaba scolii sa faca asta, e in mare masura si treaba familiei, trebuie sa iesim din automatismul “invata si tu o meserie, gaseste-ti si tu un serviciu”
Stii, eu am problema asta cu mama, care de fiecare data cand vine la mine deschide frigiderul, il vede gol, pentru ca eu nu tin multe lucruri in frigider din principiu, si se uita asa cu mila la mine si imi zice: “Tu iar n-ai serviciu, nu-i asa?”. Tot timpul se face aceasta asociere, succesul profesional e legat de cel financiar, si de câta mancare ai in frigider. La fel si cu educatia, din pacate, inca e asociata doar cu teoria si cu stiintele exacte, si cu notele mari, mai putin cu zona emotionala, la care mai avem de lucru.
321Future: Obsesia asta pentru “serviciu” e un exemplu care demonstreaza ca noi nu-i incurajam deloc pe copii sa se indrepte spre antreprenoriat, sa aiba initiativa, chiar daca fac greseli, sau cu riscul de a nu o duce prea bine cateva luni….
Liviana Tane: Intamplarea face ca schimbarile mele de cariera m-au adus punctul in care am testat antreprenoriatul fara sa ma fi incurajat cineva, viata la un moment dat te pune sa alegi. Si, dupa ce am testat pe pielea mea, am decis ca este important sa incep sa vorbesc cu ceilalti despre aceste experiente, si in primul rand cu adolescentii. Si m-am implicat in proiecte pentru adolescenti, am lucrat cu cei de la Romanian Business Leaders, pe un proiect care se numea “Vreau sa fiu antreprenor“, de vreo 5 ani am o colaborare cu Universitatea din Sibiu care are un incubator de business pentru studentii lor la Stiinte Economice, se numeste “EduHub“, unde eu tin modulul de pitching in antreprenoriat.
Incepe sa existe, din fericire, deschidere si pentru zona asta. Pâna acum cred ca n-a fost o optiune din acelasi motiv pe care il mentionam mai devreme. Dupa o viata traita in comunism, in care, evident, antreprenoriatul nu avea loc, prima generatie de antreprenori au fost acei self-made, patroni, buticari, mici afaceristi sau “datatori de tunuri”, si antreprenoriatuil a avut multa vreme o imagine negativa in societatea din Romania. Am inceput sa invatam din greseli doar de cativa ani incoace si cred ca de atunci a inceput si deschiderea catre aceasta zona, de antreprenoriat, pe care acum incepem sa o vedem ca pe o optiune reala.
321Future: Se zice ca este nevoie de o generatie ca sa apara o reala schimbare de mentaltate, suntem in acel punct acum?
Liviana Tane: Da, din punctul meu de vedere suntem acolo, am invatat ceva din greseli noastre si putem sa ajutam generatia noua sa faca mai putine greseli.
321Future: Si daca vorbim de schimbare, sa ne gandim la cum va fi in anii 2040-2050….
Liviana Tane: Tocmai calculam cati ani o sa avem atunci… Fiul meu va avea 31 de ani, cred ca e o varsta buna… Eu, apropo de tot ce am discutat pana acum, ma straduiesc sa cresc un copil adaptabil, ma straduiesc sa-l invat sa-si tina mintea deschisa, sa poata vedea oportunitati in orice. Vorbesc de oportunitati in sensul bun, sa foloseasca orice context intr-un fel in care sa se poata pune in valoare.
321Future: Este notiunea pe care Nassim Taleb o numeste “antifragilitate”, sa folosesti schimbarea, situatiile incerte, in avantajul tau.
Liviana Tane: Cred ca de fapt acesta ar trebui sa fie secretul, sa nu mai ramanem inchistati in modele si mecanisme care au functionat pana la un punct, ci sa gasim solutii pentru ca ce urmeaza sa nu ne surprinda, sau macar sa nu ne sperie. E important sa nu ne sperie, sa nu reactionam cu panica si anxietate, ci sa putem sa luam ce e mai bun din ceea ce ne scoate viata in fata si sa combinam in asa fel incat sa ne dea cu plus de fiecare data. Cred ca viata peste 20 de ani o sa arate cu totul altfel decat azi, deja sunt o groaza de lucruri pe care nu le mai intelegem, pe care copiii nostri, din fericire, le inteleg mai bine decat noi si cred ca e sanatos sa-i ascultam si pe ei. Comunicarea nu mai trebuie sa vina doar de sus in jos si cred ca daca aungem la un nivel unde comunicam de la egal la egal o sa fie mai bine pentru toata lumea. Nu ma sperie viitorul, cred ca “the best is yet to come” (lucrurile bune de-abia de acum o sa vina) .
321Future: Si pentru ca vorbim de adaptare si stiu ca iti place sa calatoresti, cum ajuta calatorille la adaptare? Stiu ca ai un proiect foarte furmos, “Ocolul Pamântului in 100 de carti”….
Liviana Tane: Deocamdata e in stand-by din pacate, pentru ca ne-a lovit izolarea…Dar din punctul meu de vedere calatoriile sunt cea mai eficienta forma de educatie. Sunt convinsa ca nici o carte, oricat de buna, cu tot respectul pentru carti, nu te poate ajuta sa inveti o cultura sau sa-ti imaginezi o experienta sau un spatiu precum o calatorie. Calatoriile asta fac, ne imbogatesc intr-un fel in care putine lucruri o pot face, si ne invata atat de multe lucruri, in cel mai concret mod posibil.
Imi aduc aminte de prima calatorie in strainatate a fiului meu. Avea vreo 5 ani si cand am urcat in avion a venit stewardesa si m-a intrebat ceva, eu i-am raspuns si fiul meu a ramas foarte susprins si m-a intrebat de ce doamna vorbeste alta limba. Avusesem mii de discutii despre cat de diferiti sunt oamenii intre ei, despre faptul ca in alte tari se vorbeste alta limba, despre cum trebuie sa gasim un limbaj universal in care sa comunicam unii cu altii. Dar pana cand n a fos pus in situatia sa asiste la o astfel de scena teoria nu a facut “click” in mintea lui. Si atunci mi-am dat seama ca, oricat de mult ne-am stradui sa investim timp in meditatori, in scoli bune, pana nu ai luat copilul de mana si nu ai pus piciorul cu el in lumea aceea, pe care vrei sa i-o arati … nu cred ca poate ajunge informatia mai direct sau mai eficient in creierul lui.
Eu cred foarte mult in calatoriile cu scop, nu doar de a face plaja in Grecia sau sa-ti umpli farfuria la all inclusive. De cand am inceput sa calatoresc pe urmele scriitorilor am inceput sa vad ideea de calatorie in sine cu alti ochi. Uite, Parisul pentru mine a fost o revelatie. Am trait in Paris la un moment dat, am fost de multe ori acolo cu evenimente, dar pana nu am ajuns acolo pe urmele lui Hemingway nu am inteles spiritul Parisului in adevarata lui esenta. Faptul ca te duci cu o misiune, ca-ti creezi un context in care sa explorezi o lume noua te face sa patrunzi in acea lume cu sens, si pleci de acolo mai bogat.
Asta fac calatoriile, ne deschid nu doar mintea, ne deschid si sufletul, ne deschid unii fata de altii, ne fac sa ne intelegem cu ceilalti dar si pe noi insine, ne testeaza limitle, ne dau sens. Calatoriile sunt probabil cea mai buna scoala si imi lipsesc…
321Future: Si noua, foarte mult… Sa speram ca vom reveni la ele in curand. Iti multumesc pentru aceasta discutie si sper sa mai putem vorbi in viitor..
Liviana Tane: Desigur!
