Marcel Bartic este profesor de istorie, si directorul scolii Litlle London. Are profilul unui activist civic, nu ezita sa-si faca cunoscute parerile despre diverse subiecte de interes, deseori in contradictie cu “sistemul”. Interesat de istoria mentalităților și imaginarului dar si de rolul tehnologiei în actul educațional, este un cititor pasionat si scriitor de ocazie, contributor al platformei Republica.
321Future: Stiu ca esti profesor de istorie si unul pasionat. In general, printr-o falsa analogie, se considera ca istoria nu ar fi o stiinta de viitor. De ce este istoria importanta?
Marcel Bartic: Pentru inceput trebuie sa-ti spun ca este o intreaga discutie daca istoria ar fi stiinta. Este istoria o disciplina, un câmp de cercetare care sa fie in continuare atragator pentru copii? Da, in mod sigur, sunt foarte convins de asta!
Ce pot sa spun este ca istoria nu are atractivitatea la care ne-am astepta tocmai din cauza modalitatii in care este predata, in care este prezentata copiilor. Noi am ramas in paradigma secolulul XIX, in perioada Revolutiei Industriale in care, practic, copiii erau bagati ca sardelele in scoli, fara nici o atentie pentru dezvoltarea lor emotionala, si li se dadea o cantitate de informatii cu care ei sa intre, mai tarziu, in productie. Asta era tot principiul educational de atunci.
Mi-e teama ca astazi exista inca reminiscente ale acelui sistem si cred ca asta a contribuit cel mai mult la felul in care istoria este vazuta acum de copii. Istoria este foarte faina, si nu pentru cantitatea de informatie, pentru ca acum informatia e la un click distanta, nu mai este mare lucru sa o accesezi, oricum si oriunde. Ce te invata, in schimb, istoria? Iti ofera gandire critica, iti ofera modele, iti ofera abilitati si competente. Chiar si informatia asta, pe care o gasesti oriunde, trebuie sa o sistematizezi, trebuie sa ai discernamantul de a selecta ce iti trebuie, si sunt lucruri pe care aceasta disciplina le ofera.
Si as mai spune ceva, plecand de la vechiul dicton (in care nu cred neaparat foarte mult) historia magistra vitae, istoria ne invata, invatam din greselile din trecut ca sa nu le mai facem in viitor. De cateva mii de ani oamenii tot studiaza istoria dar – ce sa vezi – fac mereu aceleasi greseli. Insa copiii pot gasi modele, pot gasi anti-modele, pot gasi experiente de viata interesante si atunci cand se intorc la viata de zi cu zi pot avea acea mirare, “Uite, nu sunt eu primul care se confrunta cu o problema, au fost si altii inaintea mea!”.
Imi exprim convingerea ca istoria este un lucru extrem de util si cred ca tine mai degraba de noi, de adulti – profesori, parinti – sa le prezentam istoria intr-o maniera in care ei sa o inteleaga. Noi credem ca daca le dam un tratat de Istorie Medievala copilul va fi incantat, dar nu este asa. Cred ca trebuie sa lucram la partea de predare, la felul in care ne apropiem de copil cu aceasta disciplina, aici e secretul.
Sa nu crezi ca asta e o discutie foarte noua, este veche de cand lumea. De pilda citeam in Didactica Magna a lui Comenius, scrisa undeva prin secolul XVII, ca inca de atunci se vorbea despre modalitatea de invata copiiii in asa fel incat acestia sa inteleaga, “nu-i bagati doar informatie in cap, copilul nu reuseste sa discearna, sa selecteze informatia, folositi emotia in predarea istoriei”. Si uite, lucrurile astea se spuneau acum aproape 400 de ani. Nu stiu de ce am ajuns in punctul in care le livram copiilor mai degraba cantitativ decat calitativ…
Sursa: Didàctica 
Sursa; Pinterest uned.es
321Future: Si cum determinam copiii sa aiba interes pentru materia pe care o studiaza, sa nu o studieze mecanic doar ca sa aiba note bune si sa treaca de examene? Ce trebuie facut pentru ca scoala sa aiba rolul formator pe care ni-l dorim?
Marcel Bartic: Sa incepem cu examenele, nu? Uite, gimnaziul s-a transformat in ultimii ani intr-o goana dupa meditatii la limba romana si la matematica, pentru ca sunt cele doua discipline pentru care se da examen in clasa a VIII-a. Si practic intr-a a V-a si a VI-a mai reusesti sa captezi interesul copiilor, dar intr-a VIII-a e nebunie. Copii si parinti laolalta, si profesori, sunt prinsi de nebunia asta examenului national care e prezentat catrastofal, apocaliptic, ca examenul care-ti hotaraste viata.
Asta e din start o idee gresita, copilul nu trebuie sa invete pentru examen. Eu le-am spus celor din clasa a XII-a ca imi pare rau ca trebuie sa le predau istoria pentru Bacalaureat, Pentru ca istoria este o zona de cunoastere atat de interesanta, atat de provocatoare, incat in momentul in care te duci si-i spui copilului “Ai 9 capitole de invatat pentru Bacalaureat, si daca nu le inveti iti ratezi viitorul” evident ca nu-ti atingi obiectivul. In cel mai bun caz copilul o sa invete de frica, cu stress, cu emotie, si dupa ce o sa termine si o sa dea Bacalaureatul la Istorie, o sa ia acele carti si o sa le arunce cat colo.
Nu asta trebuie sa fie scopul istoriei, copilul trebuie sa invete, de pilda, apropo de examene, ca nu-i nimic rau in a gresi. Nu stiu de ce noi, adultii, ca suntem profesori, ca suntem parinti, le prezentam copiilor ca este rau sa gresesti. Nu e nici de dorit, evident, dar daca tot s-a intamplat, nu e nici o nenorocire, o iei de la capat! Asta e o lectie pe care as insista eu mai mult in scoli, cum sa inveti sa o iei de la capat. Noi avem cultul perfectiunii, nu trebuie sa gresim niciodata… N-ar fi mai frumos, de pilda, daca i-am invata pe copii ca tuturor ni se intampla sa gresim, cu totii avem esecuri, toti trecem prin momente dificile? E o lectie mult mai valoroasa decat obsesia de a lua o nota cat mai mare la un examen, mai mult sau mai putin relevant.
Nu neg rolul evaluarii, este unul foarte important si este foarte bine ca facem evaluare, este inextricabil legata de procesul de predare-invatare. Uite, eu as insista foarte mult, sau mai mult decat o facem acum, pe autoevaluare, copiii nostri nu stiu sa se autoevalueze, ei sunt obisnuiti sa vaneze note, sa “impuste” asa cate un 10 sau cate un 5. Ei n-au nici cea mai vaga idee privind autoevaluarea si atunci cand ajung mari nu au capacitatea aceasta de a-si doza efortul, de a-si cunoaste posibilitatile, de a gandi proiecte care sa li se potriveasca, pentru ca ei habar n-au cat pot, ce pot si pana unde pot. Si aici, iar, responsabilitatea o purtam tot noi, Poate ar trebui sa regandim putin lucrurile acestea, sa nu mai fixam niste deadline-uri apolcaliptice…
De exemplu pentru noi, pentru generatia noastra, un examen de felul acesta a fost cel de Bacalaureat si admiterea la facultate. Si daca nu luai admiterea era sfarsitul lumii, te asteptau meseriile de zidar si faiantar… N-am la indemana niste date, dar as fi tare curios sa stiu cati dintre noi, cei care am obtinut o anumite specializare, activam tot in profesia respectiva, 10-20 de ani mai tarziu. Cred ca foarte putini, pentru ca de-a lungul timpului multi dintre noi si-au dat seama ca, de fapt, profesia respectiva nu li se potriveste, n-au nici o inclinatie pentru ea. S-au dus acolo, poate, pentru ca erau presati de parinti sau pentru ca acolo era grupul lor de prieteni, in general motive care nu sunt deloc relevante atunci cand vrei sa-ti alegi o cariera.
Ce ar fi trebuit sa invatam este, de pilda, sa avem capacitatea de a ne adapta mai usor, noi nu o avem. Cred mai degraba copiii nostri se adapteaza mai usor si ar trebui sa ii ajutam in directia asta. Noi, adultii, ne adaptam foarte greu, ma uitam de exemplu in ultimii 15-20 de ani au existat in Romania multe situatii de disponibilizari, afaceri care n-au mai mers, iar multi dintre acei oameni n-au stiut ce sa mai faca dupa aceea. In viata reala asta trebuie sa faci, sa te adaptezi, s-a terminat un proiect, te apuci de altul nu e nici o nenorocire. Asta ar trebui sa ii invatam pe copiii nostri.
321Future: Am vazut ca profesorii pot schimba multe dar nu se poate porni doar de la profesori, probabil ca ar trebui sa se porneasca de sus in jos. Care este rolul parintilor, ce ar trebui sa faca ei? Poate ar putea sa impuna aceasta schimbare de sus in jos…
Marcel Bartic: Categoric, numai ca iti propun sa facem un pas in spate si sa incercam sa schitam fotografia momentului pentru educatia din Romania. Lucrurile acestea nu sunt valabile doar la noi in tara, sunt peste tot in lume, si in tari cu sisteme educationale mai bine puse la punct. Evident, noi trebuie sa gasim solutii adaptandu-ne la ce avem noi, specific, in Romania.
Ideea de reforma si de schimbare in invatamant trebuie sa vina in egala masura dinspre parinti si profesori cat si dinspre factorii de decizie din sistemul educational, trebuie sa ne intalnim undeva la mijloc. Societatea romaneasca ar trebui, la un moment dat, sa aiba un nivel de educatie si de responsabilitate incat sa inteleaga ca trebuie sa-i mandateze, sa-i oblige, practic, pe guvernanti sa acorde mai multa atentie sistemului de educatie. Si atunci cand guvernantii ajung sa aiba putere de decizie ei vor trebui sa investeasca mai mult, sa acorde, de exemplu, atentie formarii profesorilor. La noi nu sunt formati profesori, noi nu avem profesori, noi avem specialisti aruncati la catedra, specialisti foarte buni, matematicieni foarte buni, istorici excelenti, dar este prea multa informatie si prea putina pedagogie, metodica.
Si dinspre parinti poate veni schimbarea. Dar si noi, ca parinti (si eu sunt parinte) va trebui sa renuntam la niste lucruri, de pilda la ideea de competite: “copilul meu trebuie sa fie primul, sa aiba numai note de 10, sa nu greseasca, sa intre la cel mai bun liceu din targ”. De fapt copilul trebuie lasat sa fie el insusi, sa se descopere. De pilda, mie mi-ar placea foarte mult ca baiatul meu sa ajunga profesor de istorie sau istoric, dar poate ca n-o sa-i placa istoria. Este dreptul lui, ce pot sa fac eu ca parinte este sa fiu langa el si sa-l sustin emotional, moral, material, in asa fel incat el sa ajunga ceea ce isi doreste.
Influenta parintilor in educatie nu este doar in relatia cu scoala sau cu profesorii, esti parinte si in momentul in care te duci la vot. De foarte putine ori am auzit intr-o campanie electorala candidati care sa spuna: “platforma mea electorala merge pe reforma in educatie”. Electoratul, compus in speta din parinti (cei mai multi dintre cei care merg la vot sunt si parinti) ar trebui sa solicite acest lucrul acesta: “noi vrem sa auzim ce faceti in educatie” (asa cum in egala masura mi as dori sa aud ce vor face si in sanatate).
Trebuie, deci, sa fim atenti pe cine trimitem la guvernare sau in Parlament si trebuie sa-i facem pe oamenii aceia sa inteleaga ca pentru noi educatia este importanta. De ce un politician si ar dori sa schimbe ceva in educatie, cata vreme vede ca noi, cei mai multi dintre cetatenii Romaniei, suntem complet dezinteresati? Care e interesul major in tara? Un gratar, o distractie? Paine si circ, nu s a schimbat foarte mult de la romani incoace.
Dar daca electoratul devine un pic mai responsabil si spune “eu nu mai vreau paine si circ, eu vreau sa faceti ceva cu scolile din Romania” atunci si politicianul va trebui sa devina mai responsabil. Aici mi se pare mie ca parintii ar trebui sa fie mai vocali, mai prezenti. Disputa interminabila dintre scoala si parinti se poarta pe niste premise gresite, scoala nu face altceva decat ceea ce i se spune. Asta e curriculum-ul, astea sunt programele scolare, astia sunt profesorii pe care-i avem pentru ca acesta este sistemul de titularizare si de suplinire, pentru ca aceasta este legea, si ne invartim intr-un cerc vicios.
Parintii ar trebui sa fie un pic mai prezenti, si am vazut in ultimi ani ca au aparut asociatii ale parintilor, foarte active, vocale in spatiul public, care incep sa pune presiune, incep sa promoveze idei si programe, si asta e un lucru foarte bun. In felul asta guvernantii vor incepe sa fie un pic mai atenti, vor vedea ca exista o asteptare in societate privind reforma in educatie. Eu sper ca la un moment dat numarul acestor parinti sa atinga o masa critica pentru ca abia atunci ii vom determina pe politicieni sa intervina cu adevarat.
Din pacate, pentru cei mai multi dintre cetatenii Romaniei educatia nu conteaza, nici macar spitale nu s-au cerut pana la tragedia de la Colectiv. Pana atunci era un fel de acord tacit, intr-un sistem bolnav. Repet, noi am putea fi un pic mai activi si mai prezenti, nu neaparat in raport cu scoala cat cu autoritatile.
321Future: Problema este, cred, ca nu exista o strategie pe termen lung. Schimbam programele de un an la altul, schimbam si manualele, de schimbat se schimba multe lucruri, dar nu se schimba concertat, pentru a ajunge acolo unde ne dorim, catre o educatie de calitate.
Marcel Bartic: Asa este, dar referitor la manuale, nu stiu daca lumea intelege ce reprezinta un manual. Manualul este doar un instrument. Este clar, piata manualelor trebuie sa fie una libera si trebuie sa dai posibilitatea scolilor sa-si aleaga cele mai bune manuale. Pe de alta parte, daca te uiti cum sunt utilizate in scoala, vezi ca sunt doar un instrument. Eu as putea preda fara manuale, as putea face propriul meu manual, la mine este o combinatie foarte ciudata de manual + cursuri + materiale online + videoclipuri + povestile mele.
Ce trebuie sa respecti, insa, la clasa, este programa scolara. De pilda la istorie s-au facut pasi in directia care trebuie, adica programa incepe sa arate asa cum ar trebui. Inca este multa materie, s-a pastrat inca acest caracter cantitativ, dar directia este buna. M-am bucurat ca s-a acordat mai multa atentie unor tematici cum ar fi istoria Holocaustului sau statutul femeii de-a lungul timpului (asta e un lucru foarte bun, noi cand eram la scoala nu am invatat asta). Pasi se fac, dar nu m-as impiedica de manuale pentru ca manualele sunt doar un instrument, la fel de bun ca o fisa de lucru, ca un ghid, Un profesor nu are doar un instrument de predare, el trebuie sa aiba cat mai multe, cat mai variate, cat mai diverse.
321Future: Daca mi-ai vorbit de predarea variata si cu mai multe instrumente da-mi te rog un exemplu de lectie foarte frumoasa.
Marcel Bartic: Eu intotdeauna cand intru in clasa eu am o expresie; “Dragilor, azi am un subiect atat de frumos…” si copii zic “Stim, asa ne ziceti de fiecare data!” . Mie toate lectiile mi se par frumoase!
Dar, daca e sa-ti dau un exemplu cu care ma mandresc, cred ca in urma cu vreo 6 ani am avut o revelatie privind caracterul interdisciplinar al istoriei, numai ca i-am dat o forma usor atipica in scoala noastra. M-am gandit ca daca istoria poate fi predata interdisciplinar si transdisciplinar, ce-ar fi sa nu mai fac singur lectia? Si atunci am pus in practica metoda “team teaching“, adica am predat in echipa. Nu e o noutate, asta e de fapt o metoda foarte veche, dar copiii nu erau obisnuiti cu asta. Si in urma cu vreo 6 ani chiar eu am tinut prima lectie de felul asta impreuna cu profesoara de matematica. Cand ne-au vazut copiii la lectie, la inceput, n-au inteles despre ce e vorba. Le-am vorbit despre arhitectura romanica si cea gotica, eu am vorbit despre contextul istoric in care au aparut catedralele iar colega mea de matematica s-a folosit de formele geometrice ale catedralelor si a facut cu ei exercitii de matematica. Nu stiu cat am fost noi de convingatori si de interesanti dar le-am vazut surpriza pe fata si faptul ca au inteles altfel lectia.
De atunci noi am institutionalizat genul asta de lectii, in scoala la noi fiecare profesor trebuie sa aiba macar o lectie interdisciplinara, tinuta impreuna cu alt profesor din scoala, pe o tema la alegere. Sunt foarte multe exemple, ultimul care imi vine in minte este o lectie la care am vorbit despre Padurea spanzuratilor si am participat la lectie trei profesori, de limba romana, de istorie si psihologul scolii, si fiecare a avut contributia lui la intelegerea subiectului.
321Future: Foarte interesant! Si daca ne gandim la viitor, ce pot face copii de acum ca sa fie adulti de succes in 2040-2050 si cum iti imaginezi viitorul acesta?
Marcel Bartic: E o discutie destul de complicata, este greu de prevazut ce va fi peste 20-30 de ani, dar ce trebuie sa facem este sa mutam accentul de pe transmiterea de informatie in mod cantitativ catre formarea de abilitati si competente. Plecam de la premisa ca habar n-avem ce va fi in 2040 si copilul trebuie sa aiba capacitatea de adaptare, capacitatea de a invata din greseli, abilitati care sa il ajute sa se descurce in orice situatie posibila. Va trebui sa acordam mai multa atentie dezvoltarii emotionale pentru ca, noi iesind dintr-un sistem totalitar, nu am acordat atentie mai deloc acestui aspect si am ajuns sa ne fragilizam copiii mult prea tare. Va trebui sa-i ajutam sa ajunga intr-o zona de echilibru, sa inteleaga ca in viata pot avea dificultati si cum sa le depaseasca. Si trebuie sa insistam foarte mult pe ceea ce inseamna abilitati si competente, nu neaparat specializari, pentru ca nu stim ce specializari vor mai fi peste 10 sau 20 de ani.
321Future: Multumesc, a fost o discutie lunga si as mai avea multe intrebari, asa ca poate ne reauzim pentru un nou interviu..
Marcel Bartic: Desigur, multumesc si eu!.